Undeva pe malul drept al Dâmboviței, la sud de volbura centrului Capitalei, în atelierele vechilor fabrici de bumbac, s-a țesut zilele trecute o poveste. O poveste rodită din căutarea de autentic a celor de la Centrul Cultural Subcarpați împletită cu revelarea istoriei armenești de către Uniunea Armenilor din România.
S-a celebrat Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene. Este adevărat că sărbătoarea cu pricina este pe 12 octombrie, dar când vorbim de șaisprezece secole de cultură scrisă armeană putem sărbători ca în basme, săptămâni la rând.
Se spune că pe înserat pescarul de pe malul drept, ce nu prinsese nimic, fu vrăjit deodată de sunetul prelung și ciudat de dulce al cavalului. Meșteșugarul de sunet, Maestrul Bean, culegea. Culegea de prin cartiere, de la simpli pescari la excentrici amatori de curiozități, de la petrecăreți la lingviști sau istorici, de la muzicieni la iubitori de tradiție, de la români la armeni. Culegea pentru a-i aduce pe toți sub mrejele cavalului și ale dudukului. Căci Subcarpați și MC Bean au cules de data aceasta din Armenia.
La Teatrul Recul, din incinta fabricilor de bumbac, unde a avut loc parte din povestea noastră – Culese din Armenia-, spațiul a devenit pentru un timp sacru. În lobby-ul teatrului te întâmpinau proiecțiile artistului vizual Cuscrew, proiecții ce acompaniază o misterioasă instalație de artă contemporană imersivă. Nebunia asta a fost creată de designerul grafic armean Hrant Jaghinyan și arhitectul Valeriu Nicolaides. Este vorba de un cub uriaș din oglinzi ce reflecta tot restul lumii ca și când privind în el îi puteai vedea povestea, dar nu te puteai apropia de ceea ce sălășluia înăuntru. Cubul, formă platonică de bază, devenea aici o anti-gaură-neagră, lumina fiind veșnic respinsă dinspre cub înapoi în timp. Iar pe fiecare latură a sa, aceeași lumină, aducea din timp și proiecta pe podea câte un cuvânt din străvechea limbă și în străvechiul alfabet al armenilor. Սեր Ser – iubire, ազատություն Azadutyun
– libertate, հավատք Havadk – credinta și կարոտ Garod – dor. Da. Dor. Armenii au cuvântul dor. Credeam că doar noi îl avem, nu? Îl au și ei, ce să vezi. Și îl scriu cu cărbune, cerneală sau lumină din anul 405 e.n. Atunci, demult, scrierea armeană a fost zămislită de eruditul cărturar Mesrop Maştoț cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Armene, Sahac Bartev și a regelui Vramșabuh. La vremea aceea, Armenia, primul regat care adoptase oficial creștinismul ca religie de stat la 301 e.n., pendula între Imperiul Bizantin și Imperiul Sasanid. Era nevoie de o nouă orientare culturală pentru a supraviețui ca națiune, iar Maștoț își dorea orientarea către Bizanț. Alfabetul armean le-a permis armenilor nu doar să traducă Biblia în propria lor limbă, ci și lucrări teologice, istorice sau literatură. Până atunci cărțile sfinte erau scrise cu caractere grecești sau siriace. Astăzi, în calendarul Bisericii Armene, cei trei de mai sus sunt sărbătoriți în a doua sâmbătă din luna octombrie, în Sărbătoarea Sfinților Traducători. De altfel, în jurul cubului, organizatorii au expus cărți sfinte vechi, scrise în alfabet armenesc, străjeri și martori ai alfabetului unicat al acestei națiuni.
Dar ce ascunde cubul? Pentru a cunoaște alchimia alfabetului armean, amatorul de curiozități trebuie sa pătrundă din spațiul profan în spațiul sacru din interiorul cubului. Aici, (sau acolo, în cub, nu se știe, căci în cub nu mai există timp și spațiu) literele de lumină ale acestui alfabet plutesc peste tot în jur în culori de laser și neon, halucinând într-un dans alfa-psihedelic, în cavalcada de caval și tripul de trip-hop al lui MC Bean. Aici afli secretele alfabetului. Să luăm cuvântul ոսկի, voski – aur. Litera ո este a 24-a din alfabet, litera ս a 29-a, litera կ a 15-a și litera ի a 11-a. Așadar ո+ս+կ+ի =24+29+15+11=79. În tabelul
periodic al elementelor Aurul este al 79-lea element! Daca scrierea i s-o fi arătat în vis lui Maștoț precum tabelui lui Mendeleev, legenda nu ne spune, dar se vorbește că fiecare literă din cele 36 ascund un tâlc.
Ieșiți afară din cub vedem altă scenă. Și anume, scena Teatrului Recul pe care se desfășoară Karin Dance Folk Ensemble, ansamblu de muzică şi dansuri tradiţionale din Armenia. Grupul a fost fondat de Gagik Ginosyan care a petrecut ani de zile pentru a documenta şi a culege jocuri şi cântece tradiţionale de la bătrânii comunităţilor armeneşti, pentru a putea reda tradiţiile dansului popular armenesc pur, Kochari (Քոչարի). Kochari este învelit fonic de multe zurna, instrumente de suflat din Eurasia și Africa de Nord, cu un timbru foarte ascuțit. Tot pe aceeași scenă a urmat ansamblul Vardavar. Vardavar era la origini o sărbătoare precreștină a zeiţei Astghik, zeiţa apei, sărbătoare în care populația se uda frenetic cu apă, acum Vardavar este ansamblul de dansuri tradiţionale al comunităţii armene din Bucureşti. Pregătiți de coregrafa Bela Martikian, cei de la Vardavar ne arată cele mai renumite dansuri armenești, Shalakho (Շալախօ) și Kochari (Քոչարի).
Un pic mai acana, cum treci pe lângă hub-ul de creație al Centrului Cultural Subcarpați, la Club Guesthouse, registrul se schimbă din tradițional în electro-eclectic având ca actor principal dudukul. Dudukul este un instrument de suflat pursânge armenesc, făcut din lemn de cais și care povestește despre Dor cu un timbru atât de suav și de adânc că tulbură chiar și Dâmbovița care a cules multe povești de pe malurile ei. Hayk Karoyi îl mânuiește la perfecție. Este multi-instrumentist, compozitor din Erevan. Hayk este cunoscut la nivel naţional drept cel mai curajos tânăr artist contemporan creator de muzică experimentală. A terminat Conservatorul din Erevan, clasa de instrumente naţionale de suflat din lemn. Artistul ne-a purtat prin folclorul străbunilor săi, cu muzică electro-experimentală ce conținea nu numai dulcele duduk, dar și Zurna, Pku, Bul, cimpoi armean sau chiar saxofon soprano. Sunete magice, scriere sacră, spații neconvenționale, convenții reinterpretate, înțelesuri noi. De la caval la duduk, de la tradiție la tradiție, de la țară la țară, de la om la om. Așa a fost. Practic o altă ispravă a Centrului Cultural Subcarpati, o poveste despre tradiție și diversitatea culturală azi, maine și când o mai fi. Să ne vedem sănătoși!
-Mihnea Urs
